Suflete al meu, cum pot să te rănesc ?
N-am putere să te leg de pământesc
... să te-nrobesc, să-nebunesc pervers.
Vreau să iubești, să mă cunoști, să vezi
cum vei putea să te apropii suflete al meu,
când eu sunt doar o formă dintr-un eu.
Spiritu-mi privește nemurirea din iubire
... iar eu încep să mă sting în plină rătăcire.
Adorm nefiresc, dar încep să nu mai țin,
încep să văd că m-am ofilit anost în timp.
Anotimp de iarna... sângerez în ghimpi,
doar un muritor fragil lovit și-ndrăgostit.
Mi-e somn, nu pot s-adorm lipsit de pace,
pecetea pusă de păcate m-a lovit în spate
... și nu știu dacă-s viu sau sunt pe moarte,
Am văzut atâtea și sunt gata mai departe... !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu